Menu
Noi ne-am recreat relatia, am devenit parintii a doi copii si viata noastra s-a schimbat in tot felul de moduri. Pasiunile noastre au devenit ocupatia noastra de zi cu zi, am renuntat la multe din lucrurile pe care le faceam inainte in favoarea altora care erau de actualitate. De unele lucruri cumva ne aducem aminte cu nostalgie. De cele mai multe ne aducem aminte ca dintr-o alta viata, le stim, ne sunt aproape dar nu isi mai au locul acum. Acum ne bucuram de noua formatie, de noile ocupatii, de noul ritm de viata in care suntem inclusi toti cei din familie, mari si mici.
Cu venirea copiilor nostri am descoperit intai ca stim sa ne dedicam unei prioritati majore in viata alta decat propria persoana sau relatia de cuplu, sau chiar cariera, sau poate pozitia sociala: copilul. Am observat si la noi si la multi prieteni ca lucrurile se reaseaza in viata odata cu venirea unui copil in familie. Totul e altfel, ne descoperim capacitati noi, talente noi, dorinte si aptitudini noi. Ies de sub „presul celui care devine adult” calitatile noastre de pe cand eram copii, frustrari si dorinte neimplinite si, in timp ce facem cunostinta cu noul nostru membru al familiei, lucram la descoperirea de sine si la vindecarea noastra interioara, uneori proiectand inconstient asupra copilului propriile neimpliniri. De foarte multe ori nici macar nu stim ce facem dar simtim intentia noastra de a evolua, chiar si doar pentru a fi parinti mai capabili, mai empatici.
Si totusi, aceste schimbari nu vin intotdeauna usor, trecerile de la o faza la alta se lasa in cele mai multe cazuri cu zguduieli puternice. Modificarile hormonale, lipsa de somn si de incredere in sine, schimbarile corporale, ocupatiile noi le aduc pe mamici in stari de extenuare, chiar daca e clar ca isi iubesc copiii, chiar daca au nascut natural sau nu, chiar daca alapteaza sau nu. Si cele mai multe mamici se straduiesc sa faca totul cat se poate de bine si de benefic pentru noul omulet. Schimbarea de perspectiva de la „fara copil” la „mama” este uneori atat de mare incat ajungem sa ne concentram la maxim pe un singur subiect, copilul, cu dorinta mare sa ne iasa bine tot ce facem (uneori cautam chiar perfectiunea).
Tatii sunt si ei intr-un proces de recalibrare. Din „iubit” si „partener” au capatat si rolul de „tata”. Nimeni nu stie insa care e „descrierea jobului” la un tata. In fiecare familie e altfel, in functie de programele din creierul fiecaruia. Mamele cred de multe ori ca ele fac cel mai bine tot ce e de facut si „se baga in fata” chiar si cand sunt extenuate si ar putea sa prinda un moment de odihna. Tatii vor poate sa se implice dar inca nu stiu nici ei ce e de facut. Mamele poarta sarcina, nasc, alapteaza, bebe se linisteste la mama… si tatii ajung sa se simta inutili. Am intalnit cazuri in care tatii sunt exilati de catre sotii si din patul conjugal pe motiv ca „el merge la serviciu, nu pot sa il deranjez noaptea, trebuie sa doarma si nu sa fie trezit de cel mic”. Am intalnit si cazurile in care mama si bebe se exileaza pe canapea pentru confortul tatalui, de altfel disperat ca ar vrea si el sa fie alaturi de sotia si copilul lui. Unora le convine, dar multi chiar se simt complet exclusi si nu stiu cum sa se implice si ei. In fond copiii pot dormi cu mama SI cu tata, ba chiar este foarte benefic. Copiii au nevoie sa isi cladeasca relatii si cu mama SI cu tata, au nevoie sa se simta in siguranta si cu tata, sa primesca si de la tata iubirea. Insa chiar la inceput, multe mame si multi tati nu gandesc in perspectiva.
In familia noastra am invatat despre dormitul impreuna cu copilul in timp ce copiii cresteau, nestiind de la inceput ca exista un concept (de co-sleeping) despre care s-a scris mult si care are justificari foarte logice si simple. Pentru noi starea de siguranta in care cresc copiii a primat, faptul ca ei se simt protejati si in siguranta pana cand simt ei de la sine ca se pot desprinde si dormi la departare de parinti.
Pentru ca, daca vor si constientizeaza importanta relatiei de cuplu, parintii isi pot planui momentele de conectare in doi asa incat sa se bucure cu adevarat de relatia lor.
Doar ca multe relatii de cuplu ajung mai intai sa sufere din lipsa de conectare, de relationare, fiecare dintre parteneri in ritmul lui ajungand sa sufere din lipsa de timp pentru sine, din lipsa de afectiune, din lipsa de conectare. In haul frustrarii, ajungem sa dam vina unii pe altii, ajungem sa nu mai avem acceptarea si toleranta de dinainte. „Lumea” cuplului („celalalt”) s-a schimbat si nu mai vedem calea de intoarcere sau o cat de cat luminita la capatul tunelului.
Si atunci e momentul maturitatii in cuplu, multi cred ca solutia este despartirea. Rana aceasta se adanceste intr-atat incat privirea catre „ce nu merge” nu mai poate fi intoarsa si catre alte perspective. Sunt de acord ca sunt si cazuri in care despartirea este pasul benefic. Ranile nevindecate insa le caram mai departe, in viitoarele relatii, chiar daca nu le vedem acolo, bagate sub un pres greu.
Ranile ce tocmai ies la suprafata, ies pentru ca undeva, sufleteste, simtim ca e momentul sa fie vindecate. Cele mai multe relatii de cuplu, cred eu, sunt pentru ca prin oglindirea in celalalt si in relatia insasi, ies la suprafata rani adanci din noi care se cer vindecate. Daca eu nu as avea intr-un fel sau altul acel aspect care apare la suprafata, nu l-as putea vedea, simti, nu l-as sesiza, nu m-as simti afectat/-a.
Relatia de cuplu este locul tamaduitor in care putem sa vindecam rani profunde. Si pentru asta avem nevoie sa acceptam ca e un spatiu sacru, ideal e ca ambii parteneri sa primeasca aceasta schimbare de perspectiva.
Dincolo de neintelegeri, de sentimente grele, de toate resentimentele, constientizand ca au parte de un spatiu tamaduitor, cei doi ar putea sa-l umple cu desponibilitatea lor catre acceptare, catre conectare, catre claritate, iubire neconditionata, iertare, iertare de sine, exprimare a sinelui… si asta poate duce la vindecari miraculoase ale relatiei si ale sinelui. Cand zgandaresti ranile, ele pot sa usture, sa doara, dar daca stii ca tocmai le cureti si le dezinfectezi suporti mai usor in speranta vindecarii. Stii ca trece si ca te poti misca din nou in voie. In cuplu sau nu.
***
Am scris aceste randuri cu dedicatie catre cateva cupluri de prieteni sau de cunostinte, unii dintre ei imi sunt clienti, sau catre multele cupluri de parinti minunati pe care nu ii cunosc personal si care trec prin astfel de faze in relatiile lor si se simt blocati. Unii ne sunt foarte dragi si apropiati, unii s-au adancit tare in starea de frustrare, unii dintre ei sunt parinti de mai mult de un copil, unii dintre ei au avut parte de o viata plina de proiecte carora s-au dedicat: au crescut copii orfani sau abandonati, au construit case, businesuri, au schimbat tari, culturi, pasiuni, cariere, etc. Unele dintre aceste cupluri au trecut deja de faza de durere si sunt in curs de vindecare. Unii inca sunt la momentul de alegere. Unii au renuntat deja. Catre toti as vrea sa le spun ca nu sunteti singuri, multi trec prin asta insa nu toti vor sa fie si constienti cu alegerile lor. Si pentru asta e nevoie de curaj si uneori e nevoie sa stii ca esti sustinut. Uneori e nevoie sa renunti la orgoliu pentru o conversatie autentica si mai lunga cu partenerul pentru a arata deschidere si pentru a cauta solutii impreuna.
Sunt cupluri cu care am lucrat ca terapeut sau cu care lucrez inca si care au inclinat deja balanta catre comunicare si colaborare. Unii dintre ei au redescoperit iubirea si sunt recunoscatoare pentru a fi participat la schimbarile din viata lor.
Dar cheia sta in intentia autentica a fiecaruia de a se vindeca, de a se cunoaste pe sine. Si atunci miracolele se intampla!
Nimic nu este intamplator asa ca iti recomand sa fii deschis si sa vezi ce te-a adus aici.
OLTEA T HEALING SRL
CUI: 45051381
Un răspuns
Mi se pare foarte interesant faptul că unii oameni se gândesc și la ații care au probleme în cuplu, și astfel dau dovadă de empatie. Întotdeauna vom găsi cupluri care se confruntă cu probleme, chiar dacă etiologia conflictelor este diferită. Trebuie să-i ajutăm ,să-i încurajăm și sa-i determinăm să-și conștientizeze care sunt principalele obstacole, care le distrug relațiile.