(Re)intalneste-ti si savureaza-ti feminitatea ta, chiar daca simti ca ai unele blocaje sau convingeri care iti stau in cale 

Cele 2  femei exceptionale, pe care cu mare bucurie le voi avea ca invitate, ne vor vorbi despre feminitate si senzualitate din 2 perspective ale experimentarii de sine: cel al corpului fizic si al vestimentatiei

+

Si, bineinteles, vom identifica si schimba convigerile nocive si vom medita in starea THETA.  

1.
VEI SCOATE LA LUMINA PUTEREA ATRACTIEI FEMININE DIN TINE

Multe convingeri adunate in decursul anilor ne-au invatat "cum trebuie sa fim ca femeie". Atractive sau nu, feminine sau nu, suntem exact asa cum suntem acum DAR suntem oare in acord cu FEMEIA din noi? Stim oare sa scoatem la lumina si sa ne implinim nevoile, dorintele si visele noastre? Asta vom face la aceasta intalnire, vom intelege si vom schimba convingerile care ne tin blocate acolo unde suntem acum.

2.
Vei fii mai INALTA si mai SLABA. Garantez!

Prietena mea, Gabi Urda,  este consultant vestimentar si nu se ocupa de operatii estetice. 90% dintre femeile cu care a lucrat/discutat aveau la inceput o imagine distorsionata despre ele si se imbracau conform ei. Va va spune cum puteti sa aflati care este adevarata voastra conformatie, din prezent, si sa invatati sa o imbracati armonios. Mai mult de atat, ea va ghideaza in a folosi cu curaj in tinutele zilnice acele detalii vestimentare care iti dau tie starea de a fi atractiva si feminina. 

3.
Vei intelege legatura intre TINE si APETITUL TAU SEXUAL

Sistemul hormonal este precum computerul de bord al masinii tale. Dicteaza cat combustibil consumi, care functii sunt prioritare si care componente primesc primele ceea ce au nevoie. E nevoie sa stii cum sa-l interpretezi si ajuti.

4.
Vei afla ce remedii naturale iti pot folosi 

Doamna Dr. Daniela Busneag, specialist in Medicina generala, Apifitoterapie, Homeopatie, este acel medic care priveste omul dintr-o perspectiva holistica si are cunostintele si intuitia sa puna toate informatiile cap la cap astfel incat sa iti poti recapata sanatatea. Dar mai cu seama este acel om caruia poti sa ii spui lucrurile care te preocupa in legatura cu sanatatea ta si care te asculta si te ia in serios, pentru ca isi ia timp si prezenta pentru pacienti. Sunt multe femei care si-au rezolvat probleme de infertilitate, afectiuni genitale si altele dar care, mai ales, au reusit aceste lucruri in moduri armonioase, neinvazive sub ghidarea doamnei doctor.

Oltea Tudose,
​Coach de conectare autentica

Sunt pasionata de munca de reprogramare a subconstientului si fac asta de peste 5 ani. Am lucrat intens in sedinte individuale cu clientii, in intalniri de grup, lucrand cu peste 2000 de oameni pana acum. Abordarea mea se bazeaza pe identificarea si schimbarea acelor convingeri din subconstient care stau la baza afectiunilor fizice sau cele legate de tiparele mentale cu efect nociv asupra vietii. Instrumentul cel mai mult folosit este Theta Healing – deci "vindecarea cu unde theta" care este o tehnica de meditatie bazata pe o filozofie spirituala care dezvolta spiritul, mintea si trupul. In plus aduc multe elemente de coaching, hipnoza si din experienta mea de parenting, de comunicare non-violenta sau al relatiei de cuplu.

Binele cel mai inalt si o manifestare benefica in vietile clientilor mei sunt valorile de baza ale spatiului pe care cu empatie il creez pentru clientii mei. Ei obtin rezultate exceptionale in timp scurt, trecand in mod constient prin procese profunde de schimbare durabila a perspectivei de viata.

Cine sunt invitatele mele?

Marc Stevens ( Web Design Media )

GABI URDA, consultant vestimentar

Gabi vorbeste despre feminitate pe limba hainelor, stie sa iti gaseasca si sa iti puna in valoare detaliile frumoase ale siluetei tale dar mai ales stie sa te indrume sa te vezi frumoasa, chiar si atunci cand nu iti consideri formele corpului tau cele ideale. Ea iti da incredere in frumusetea ta naturala!

Marc Stevens ( Web Design Media )

Dr. DANIELA BUSNEAG

Este o onoare si o bucurie pentru mine sa o am ca invitata pe doamna doctor Daniela Busneag. Modul dumneaei cald, firesc, apropiat de a privi pacientii impreuna cu profesionalismul si pasiunea de a intelege omul intr-un mod holistic sunt lucrurile esentiale care duc la rezolvari mai blande si mai eficiente ale problemelor de sanatate.

TESTIMONIALE

Ce spun oamenii care au lucrat cu Oltea:

Oltea e frumoasă și caldă și intuitivă și perspicace. Și are răbdare și se pricepe din ce în ce mai bine. La Theta cu Oltea a fost prima dată Wow! Waw! Uău! A fost un super boost! Cu o stare de bine și o energie care au durat câteva zile! A doua oară a fost cu așezare de ape și a treia oară cu vindecarea unei probleme supărătoare de demult. Mi-e tare dragă Oltea! Cu tot dragul

Maria

Buna Oltea, Ma bucur nespus ca ai putut organiza o seara atat de frumoasa si deaseamnea ma bucur ca te-am revazut dupa ceva timp. Nu ti-am spus niciodata ca pentru mine esti un inger, ingerul pe care mi l-a trimis Cel de sus in momentele in care am avut cel mai mult nevoie, iar prin sedintele individuale facute impreuna am invatat ce inseamna sa construiesti o relatie, ce inseamna comunicarea si nu in ultimul rand ce inseamna acceptarea. Cand am venit la tine eram deja in plina depresie cu un tata bolnav de leucemie, cu o casnicie in prag de divort si cu un copil mic lipsit de afectiunea mamei, cum sunt acum datorita tie: - un om care a inteles ce inseamna sa construiesti (m-a ajutat mult povestea voastra) prin comunicare si non control, asa ne-am salvat de la divort; - cu un copil care imi spune in fiecare zi Te iubesc mami - si nu in ultimul rand am avut puterea sa fiu langa tatal meu in ultimele lui clipe, sa ma rog ca sufletul lui sa mearga in lumina si sa fie lumina, sa ne vegheze de sus. As vrea sa spun ca te recomand cu drag, dar e putin spus si atunci iti spun Te iubesc si Te imbratisez cu drag. p.s Si cum seara s-a chemat Oglinda, iar tu pentru mine esti o “oglinda” mi-am dat seama cu cata detasare si incredere vorbesti in public, iar eu trebuie sa imi rezolv si aceasta problema.

Alina

Aveam nevoie de un raspuns si, deloc intamplator, a si venit. Mai intai o mare curiozitate m-a impins sa merg la o sedinta cu Oltea de unde nu imi aduc aminte decat ca am plans, mult si linistitor. Am plecat linistita stiind ca pot sa o sun oricand nu mai aveam raspunsuri. Apoi am fost la seminarul Oltei unde mi-am deschis si inima nu numai mintea. Dar experienta senzationala a fost abia la cursul despre rugaciune unde blanda Oltea ne-a fost altaturi pe carari neumblate. O sa imi ramana mereu in minte imaginile din timpul meditatiilor si usurinta cu care am ajuns acolo. As fi vrut sa povestesc si ce am experimentat la finalul cursului dar nu stiu cum sa pun povestea in cuvinte. Toti cei de acolo doar au simtit-o. Oricum, recomand cu mare caldura lucrul cu Oltea. Asa cum zice ea, nu ne invata nimic ci doar ne ajuta sa primim cu deschidere. Multumesc, Oltea

Cristina

FAQ

Aici cateva intrebari care apar frecvent:

De ce doar pentru femei?

Ce facem acolo?

Cat costa?

Trebuie sa ma imbrac intr-un anume fel?

Vreau sa imi aduc prietenele...

De ce imi recomanzi sa vin? Ce este special?

Cat dureaza, cand incepem?

Un ultim lucru...

Locurile sunt limitate, inscrie-te acum pentru a-ti asigura locul!