„In articolul precedent, scriam despre faptul ca fiecare dintre noi este rezultatul tuturor lucrurilor care l-au influentat pana in acest moment, ca totul se cripteaza undeva in subconstientul nostru, asociind emotiile cu informatiile primite, si ca asa apar convingerile care ne determina comportamentul.
Cineva care a citit articolul ma intreba zilele astea: “Ok am inteles ca pot face terapie Theta Healing, ca pot merge la cursuri sa citesc carti, etc. Si asta o sa fac. Dar ce sa fac acum, in secunda urmatoare fiindca, eu nu mai suport viata mea acum!”
Ei bine, poate cu asta trebuia sa incep. Are dreptate! Unde oare sa gasesti energia, forta, rabdarea sa nu o iei razna cand nu mai suporti? Sa nu explodezi, cand, pentru a mia oara, ea nu baga mancarea in frigider. Sau cand TU, pentru a mia oara, ai acelasi comportament cand te intreaba cineva daca esti de acord si tu raspunzi repede DA. Stiu, asa ai fost invatat(a) sa raspunzi. Insa peste cateva ore, cand ajungi acasa iti dai seama ca e o prostie, ca de fapt nu esti de acord si ca ai fi vrut sa spui NU. Acum, insa, este prea tarziu. Cum sa te mai razgandesti cand asta inseamna ca esti nehotarat, indecis, slab? Inseamna sa dezamagesti persoanele de langa tine.
Iata ce am facut eu, dincolo de cursuri, terapii, programe de dezvolatare personala, psihoterapeuti, vizionari de filme si discutii cu persoane inspirante.
M-am oprit din tot ce faceam, chiar daca nu aveam timp, si m-am uitat la viata mea. Si am vazut ca sunt lucruri de care ma bucur ca exista, lucruri pe care le accept si lucruri pe care nu le accept. Am mai vazut atat de clar ca lucrurile pe care nu le accept imi mananca energia de a trai de a avea putere sa merg catre ce imi doresc.
Viata este ca o calatorie cu balonul, in care lucrurile de care ma bucur ca exista sunt aerul cald, care ajuta balonul sa zboare. Cele pe care le accept sunt balastul care il face sa nu se duca prea sus, dar ii dau si stabilitate. Lucrurile pe care nu le accept la mine sau la oamenii de langa mine, dar pe care le tin in viata mea in continuare, sunt gaurile din balonul meu! Aceste gauri sunt responsabile pentru scurgerile de putere, pentru lipsa energiei mele.
Singurul lucru pe care il ai de facut este sa te uiti la ele si sa accepti ca ele exista acum, in viata ta. Este vorba doar de acceptarea realitatii, nu de resemnare sau abandon. Nu inseamna sa planuiesti sa fie asa, de acum inainte.
Accepta acele lucruri, fara sa te mai lupti cu realitatea, prefacandu-te ca nu le vezi. Sunt acolo. Esti exact asa cum esti acum, nici mai frumos, dar nici mai urat.
Acesta este punctul de pornire! Asta ai de facut ACUM! Si acesta este raspunsul meu la intrebarea de la inceputul articolului: “Ce sa fac acum?”
Acesta este momentul in care poti lipi gaurile balonului si le le poti transforma, simbolic vorbind, in balast. Atentie, insa! Este posibil ca “balonul tau” sa nu mai zboare, din cauza “balastului suplimentar”. Insa, energia ta (acel “aer cald”) are acum loc sa se acumuleze, are posibilitatea de a prinde putere. Astfel, intr-o zi, poate vei reusi “sa zbori” din nou. Apoi, daca iti vei dori sa zbori mai sus trebuie doar sa arunci din balast.
Acesta este viata ta acum: acest balon, mai peticit, care zboara mai jos. Dar zboara.
Da-ti VOIE sa fii asa cum esti tu ACUM! Nu fugi de tine.
- Cand esti singur cu tine si te iubesti, este minunat.
- Cand esti singur cu tine, dar te accepti, este suportabil
INSA
- Cand esti singur cu tine, dar nu te accepti, este bezna, nu vezi nimic, nici macar cu tine nu esti, este singuratatea absoluta.
Tu ce alegi sa faci?
Acceptarea este o tema pe care o abordam in programul Transforma Dragostea din NEVOIE in PUTERE. La acest program, participa atat femei care sunt acum intr-o relatie de cuplu, cat si femei care nu sunt in acest moment intr-o relatie.
Daca te regasesti in ce am scris te astept la evenimentul de lansare. INSCRIERI AICI”
Preluarea articolului scris pentru site-ul Itsy Bitsy – postul de radio pentru copii si parinti constienti – de Andrei Tudose, sotul meu si partenerul meu in programul nostru adresat femeilor care doresc transformarea relatiei lor de cuplu intr-una si mai plina de armonie, de conectare si comunicare.