Confesiune. Despre gasirea feminitatii. 3

Ce ducem noi femeile cu noi, ce caram… va recunoasteti si voi aici? Va recunoasteti in lista de mai jos ca ati adus din copilarie dintre urmatoarele?

… RUSINE, rusine cu sine, este rusine sa simti placere, este rusine sa te placi pe tine, este rusine sa iti doresti… nu ai loc pentru INTIMITATEA ta, intimitatea ta nu este respectata, limitele tale sunt incalcate, te simti controlata pentru ca ai fost controlata, ti-au fost controlate gandurile si trairile, deciziile, etc…. esti SINGURA cu intrebarile si preocuparile tale, unele teme nu se discuta, nu se deschid, e rusine si doar sa te gandesti la ele, trebuie INHIBATE (propriul corp, sexualitate, menstruatie… stiti termenul „acolo jos” in loc de zona genitala, organe genitale, etc?)… PARERILE celorlalti conteaza mai mult decat a te simti tu acceptata si asa cum esti, sa nu ajungem in GURA LUMII era mult mai important decat sa simtim ce simtim…… altcineva era intotdeauna mai buna la invatatura, mai frumoasa, preferata, avea haine mai dragute, erai in mod constant COMPARATA cu o anume colega, cu o vecina, cu o verisoara si de cele mai multe ori nu contau rezultatele tale ci rezultatele tale comparate cu ale altcuiva „mai bun”… ai crescut cu sentimentul ca NU ESTI IN STARE de mare lucru, in continuu descurajata si trasa in jos prin comentariile celor apropiatiCate dintre voi va regasiti in afirmatiile de mai sus?

Vreti sa cititi in continuare? Puteti sa continuati?

Eu am continuat….

… ai ajuns sa iti doresti sa gasesti o cale de a pleca de acasa pentru a te simti libera, desi acum iti dai seama cat de valoros ar fi fost pentru fetita din tine sa experimenteze libertatea dintr-un spatiu emotional de acceptare si siguranta, de incredere sustinut de parintii tai.

… te-ai simtit limitata de capacitatea de deschidere emotionala a parintilor tai, de capacitatea si deschiderea lor de a primi si accepta si alte perspective. Nu, era exclus sa ai dreptul sa gandesti sau sa simti ca tine, trebuia sa te conformezi gandirii lor. Iar acest lucru iti era transmis odata cu sentimentul de vinovatie: <<daca vrei sa simti si gandesti ca tine insati nu e bine, nu e bine sa fie diferita gandirea ta de cea a parintilor, iar daca vei continua asa este semn ca nu iti respecti si iubesti parintii fata de care esti obligata pentru ca ti-au dat viata…>>

Dar ce viata este asta in care nu iti este permis sa simti libertatea de a fi tu insati, de a te simti pe tine, de a-ti respecta gandurile, nevoile, sentimentele tale, de a-ti cauta si urma calea ta? Ce viata este asta in care te opresti de la a fi tu insati, de a inflori din obligatie, din vinovatie?

Oare este chiar asa o mare crima sa fii tu insati asa cum esti tu?

Priveste orice bebelus cum este el insusi, pur, plin de iubire si de frumusete, plin de curiozitatea de a experimenta si cunoaste lumea, miracolul propriului corp… Ce crezi? Exact asa ai fost si tu!

Daca tu te opresti de la a fi TU, atunci tu nu iti traiesti viata TA ci pe a altora!

De ce ai venit pe lumea astea, de ce ti s-a dat viata, viata ta… ca sa traiesti viata altora? Ce inseamna asta? Ca ti s-a dat sau ca ti s-a luat? Viata!

Iar acum este momentul tau de a decide a cui este viata ta. Poti sa iti iei ragazul si sa te gandesti, sa simti tu pentru tine cui ii dai, cui ii dedici tu viata ta. A cui viata vrei sa traiesti: a altora sau a ta?

Este posibil sa simti toate resentimentele fata de tot ce ti s-a indus sa simti si sa crezi, fata de toti cei care te-au ghidat in acest fel, fata de tine ca nu ai stiut si ai acceptat asta… Este posibil sa simti frustrare, tristete, furie sau poate chiar mila fata de fetita din tine care nu a stiut cum sa isi creasca/pastreze libertatea si iubirea fata de sine. Si te inteleg… este atat de normal sa simti toate astea…

Si da-ti ragazul sa respiri si sa stai si sa accepti toate astea, sa te accepti pe tine in viata ta asa cum esti, incluziv cu toate experientele din trecutul tau, cu tot ce ai trait si ai gandit, cu toate actiunile tale…

….

Cum ar fi daca ai deveni tu prima persoana care te-ar accepta cu toate, si bune, si rele? Cum ar fi daca ai permite sa existe o parte din tine care te-ar lua in brate cu tot trecutul tau, cu toate hotararile tale, cu tot ce ai acceptat in trecut, cu tot ce ti s-a indus si, fara sa iti dai seama, ai preluat pentru tine, cu toate “imperfectiunile” tale fizice, intelectuale, morale, etc…? Cum ar fi daca aceasta parte minunata din tine te-ar accepta si iubi si admira pe TINE chiar daca esti tu insati si esti atat de diferita de asteptarile parintilor tai, de asteptarile societii de la tine, de asteptarile barbatilor de la tine, de asteptarile tale de la tine?

Cum ar fi daca ai permite acestei parti atat de iubitoare din tine sa fie cea mai iubitoare si inteleapta prietena a ta… care sa te tina in brate si sa iti creeze spatiul sa fii si sa stai cat ai nevoie cu toate aceste energii apasatoare… pana cand toate se topesc in aceasta vibratie atat de inalta a iubirii si acceptarii totale?

Cum ar fi daca partea asta iubitoare si inteleapta din tine te-ar ghida catre ceea ce iti face tie bine, catre binele tau cel mai inalt, catre a te elibera de toate pe care le cari? I-ai permite? Ai primit? Ai primi sa fii ghidata catre binele tau?

Si daca ai primit ghidarea, daca ai permite sa fii ghidata catre binele tau cel mai inalt, ce ti-ar placea sa traiesti?

Libertatea ta?

Bucuria de viata?

Placerea?

Ti-ar placea sa simti ca iti place de tine? Ca iti esti draga? Ti-ar placea sa te vezi si simti frumoasa? Senzuala? Ti-ar placea sa simti bucuria de a fi tu cu tine? Ti-ar placea sa simti cum trec prin tine energia dansului, a cantecului, a iubirii, a afectiunii, a creatiei? Ti-ar placea sa iti iubesti pasii tai, evolutia ta? Ti-ar placea sa simti lejeritatea/naturaletea de a fi tu insati fara nici o opreliste?

Alege tu!