De la imposibil la posibil

Copiii mei, Matei (9) si Dora (7), vor sa fie drumul mai scurt pana la scoala pentru ca e clar ca nu ne place statul in masina.

Astazi s-a discutat pe bancheta din spate una dintre solutiile de a ajunge mai repede la scoala: TIROLIANA de la Piata Unirii pana in Pantelimon. Tiroliana este bineinteles fixata la noi in balcon si face drumul foarte amuzant, cu chiote peste oras, ajungi repede fara sa stai in fund prea mult.

Proiectul zice ca merge pana la scoala pe pervazul ferestrei. Avand in vedere ca cele doua clase sunt alaturate, treaba cu pervazul se poate rezolva usor. Initial ne gandeam sa ajunga pana in curtea scolii dar nu unde ar mai fi distractia.

O problema ar fi daca fereastra ar fi inchisa si atunci s-ar izbi de geam. Aici au aparut o serie de “imagini” despre ce ar vedea colegii din clasa daca ei s-ar izbi de geamul inchis, rasete si hohote vreo 5 minute. Orientat spre solutii si cu abilitati de comunicare, Matei a zis ca totusi ei pot conveni cu doamna invatatoare sa lase fereastra deschisa ca sa poata intra repede, fara sa se izbeasca, si sigur doamna va fi de acord. Dora si-a dat seama ca fereastra deschisa poate sa faca frig in clasa si erau intr-un impas care a creat o pauza de gandire.

Si astfel a venit o solutie constructiva usor de realizat, un pervaz mare, in alte cuvinte spus o consola la exteriorul ferestrei pe care se aterizeaza usor si apoi ar bate in geam, cineva le-ar deschide, ar cobori de pe fereastra si ar ajunge astfel foarte usor in clasa.

Pentru ca nu e nici o placere sa te dai cu tiroliana cu ghiozdanul in spate, au conceput si un sistem prin care trimit bagajele inainte astfel ca toate sa fie la timp, usor si pregatite pentru scoala.

******

Cum ar fi sa inchidem pentru o vreme macar ideea de IMPOSIBIL. Oare cum ar arata viata noastra daca ne-am scoate din vocabular si din ganduri ideea de imposibil? Pentru copii e mai simplu daca le sunt lasate libere abilitatile de joaca, de poveste, de a inventa, de a fi curios. Hai si tu, schimba “imposibilul” in “poate exista si alte solutii, alte idei”, deschide-te pentru ce poate fi posibil.

Si mie imi e greu, si eu vad “imposibil” sa construiesti o tiroliana de 8 km, mintea mea incepe sa gaseasca solutii tehnice si sa demonstreze ca e imposibil. Ca doar stau in masina si vad ca nu se poate. Totusi fac un exercitiu al mintii sa renunt la imposibil, ma gandesc la cata joaca si chiote ar fi cu o asemenea tiroliana pe traseul casa-scoala, simt sentimentul de libertate al copiilor mei si asta ma inspira foarte mult. Ma bucur de creativitatea lor si de faptul ca ei nu se simt limitati in a inventa solutii “din afara cutiei”.

Si totusi asta nu inseamna ca nu am contact cu realitatea, nu am inceput sa proiectez pe bune o astfel de tiroliana, tot in masina ne urcam. Iar copiii stiu si ei asta la varstele lor.

Dar ne place exercitiul de a fi intr-o realitate paralela. Il facem asumat cu totii. Cand se incheie nu ramanem cu gustul amar ca “de fapt nu se poate” ci cu bucuria de a fi creat, de a ne fi jucat, de a ne fi lasat libere gandurile, ideile. Cand se incheie ne vedem normali de treaba noastra foarte concreta, din realitatea asta obisnuita.

Realitatea obisnuita devine infrumusetata, mai plina de bucurie, de umor, de joaca, de libertate. Ce parti bune gasesti si TU in exercitiile tale de umor si creativitate pentru viata ta? Cum ti se schimba TIE viata dupa astfel de episoade din realitatea paralela unde ORICE este POSIBIL?