Eram de 5 ani deja impreuna si de putin peste 1 an casatoriti. Tocmai facusem schimbari majore in viata noastra si tocmai incepusem un drum de constientizari personale.

… cand Andrei a venit la mine si m-a rugat sa stam de vorba. Simteam ca urmeaza ceva foarte neplacut, incomod si deja simteam o raceala pe ceafa. Ne-am asezat si mi-a spus <ca are impresia ca nu ma mai iubeste, ca isi da seama ca toata idea despre dragoste e neclara pentru el, ca stie ca ma doare si ca nu a vrut asta, ca si pe el il doare dar ca asta este ceea ce simte, ca isi doreste sa fie fericit, ca isi doreste si ma roaga sa clarificam impreuna situatia dintre noi, ca isi da seama ca ar fi tentat sa iasa din relatie dar ca de asemenea isi da seama ca lucrurile neclare le-ar cara apoi mai departe si nu vrea asta>.

 

Tocmai implineam 33 de ani, nu aveam copii, simteam ca e momentul sa nu mai aman venirea copiilor daca vreau ca viata mea sa aiba acel curs cunoscut de societate. Iarasi sa o iau de la inceput? O alta relatie? Cat de repede as putea-o avea ca sa reusesc sa am si copii in aceasta viata? Totul se naruia si timp de 1 minut s-a derulat filmul divortului si a unei incercari triste a unui nou inceput, intr-o fuga contra timpului, a varstei, a unei imagini social impuse de implinire in viata…

 

… insa totul a durat doar un minut. Pentru ca am auzit ecoul a ceea ce tocmai spusese <ca isi doreste sa fie fericit>. Abia mai tarziu mi-am dat seama, rememorand acele momente, ca intrasem intr-o stare de conectare cu mine, dincolo de mintea mea, de fricile mele, dincolo de ratiunea mea, fara sa stiu. Si a urmat un dialog cu mine insami “dar eu ce imi doresc pentru mine?” “sa fiu fericita”, “cat de fericita?”, “foarte fericita, fericita independent de orice, de orice relatie, independent de Andrei sau de relatia mea cu el, independent de implinirea aceea conforma cu societatea, pur si simplu fericita!”. Si apoi am auzit, tot ca un ecou, <ca isi doreste sa clarificam impreuna situatia dintre noi>. Si am stiut ca vreau sa clarific impreuna cu el situatia dintre noi pentru ca stiam si eu ca ceva era in neregula, oricat as fi vrut sa nu vad asta, oricat de mult mi-as fi dorit sa fiu in casnicia perfecta, sa traiesc relatia perfecta… brusc disparusera ochelarii care ma ajutau sa nu vad realitatea. Si nu aveam incotro. Era momentul adevarului, nu exista alta cale decat cea a autenticitatii, a claritatii.

 

Si-atunci am creat impreuna un “spatiu” in care sa ne simtim in siguranta sa facem descoperirile pe care urma sa le facem, am creat un spatiu plin de energia autenticitatii, a claritatii, a deschiderii. Nu stiam ce vom descoperi, nu stiam cum se va incheia procesul sau cat va dura, nu stiam daca ramanem impreuna sau ne desparteam, nu exista viitor sau trecut. Vroiam sa aflam ce este iubirea neconditionata.

 

Am descoperit ca relatia dintre noi de pana atunci era bazata pe sentimente ce proveneau din imagini pe care ni le creasem noi de-a lungul vietii, proveneau din asteptari, din dorinte. Iar noi crezusem ca se numesc iubire. Nu, nu era iubire, erau asteptari, dorinte, proiectii, sperante dar noi denumisem asta <iubire>. Chiar el mi-a zis ca l-a socat sa isi dea seama ca nu ma mai iubeste printre altele pentru ca nu implineam niste asteptari de-ale lui, nu devenisem cine imi propusesem sa devin, nu se intamplase deja in viata mea ceva ce speram sa mi se intample, eram altcineva decat proiectia lui despre mine!! Si eu mi-am dat seama ca traiam in relatia noastra cu frica ca ma va parasi, cu frica ca nu sunt de-ajuns de frumoasa, de success, etc si aduceam acolo alte sentimente, exterioare, care tineau doar de mine si nu de noi doi.

 

O vreme am tot descoperit lucruri pe care le adusesem in relatie si care nu aveau de-a face cu relatia, erau foarte multe si nu erau iubire. Si, cand le-am dat deoparte, am avut un moment de luciditate in care am vazut ce ramasese dedesubt, ingropat sub tot noianul de greutati: nimic.

Dedesubt eram fiecare noi insine, constienti ca putem sa cream sentimentele noastre, sa ne cream viata noastra si dispusi sa vedem lucrurile din perspectiva iubiri. Am descoperit un fel de definitie a iubirii ca fiind acel sentiment cald si simplu, liber de orice povara, de orice grija, de orice frica care exista in mine, indepent de orice context sau oricine din exterior. Si am aflat ca in orice moment putem sa il cream in noi, ca noi insine suntem capabili sa il alegem oricand vrem. Am aflat ca exista alegere in orice moment, ca alegerea o facem din acel spatiu de “nimic”, liber de poveri, din iubire. Am aflat ca e posibil sa alegem in fiecare moment si ca putem alege iubirea in fiecare moment.

 

Am ales atunci ca Andrei sa fie sotul meu si el a ales ca eu sa fiu sotia lui, fara sa stim ce vom alege altadata. Ne-am creat relatia asa cum inca ne inspira si am creat ca oricand putem sa o recream: cu libertate, cu iubire si exprimandu-ne pe noi insine. Am invatat sa tinem vie relatia asta, cu toate suisurile si coborasurile ei, umane. Am invatat sa ne sustinem unul pe celalalt in cautarea autenticitatii proprii. Am invatat ca o relatie inseamna ca fiecare se implica 100% si ca 50% + 50% nu este egal cu 100%. Si am mai invatat sa ne acceptam pe noi insine si unul pe celalalt asa cum suntem pentru ca in spatele noianului de “ne-iubiri” din noi din care inca mai curatam, stim ca este acel spatiu de iubire, liber de orice povara, plin de acel sentiment cald si simplu, fara frici, fara griji, independent de orice context, in care am ales sa avem incredere.

 

Multumesc! Te iubesc!

 

Articolul scris de Andrei acum ceva timp despre acelasi moment din viata noastra: http://andreitudose.com/in-love-forever/