“Credeti ca Theta Healing ma ajuta sa imi gasesc drumul in viata?”
Oamenii cauta un sens in viata lor, isi doresc ca eforturile lor sa aiba sens, ca rezultatele lor sa ii implineasca. Am aflat cumva cu totii ca drumul personal e important si multi dintre noi ajungem la varsta cautarilor, insetati sa gasim.
Cuvinte ca “drumul”, “menirea”, “implinirea destinului” incep sa apara in lecturile noastre si parca mesajele universului incep sa apara. Incercam sa ne lasam condusi catre “telul” nostru si pe drumul asta facem si tot felul de “dansuri”. Ne simtim chiar gratiosi uneori dar de cele mai multe ori ni se pare ca nu avem nici ritm, nici muzicalitate, asa ca pare ca “dansul” nu ne iese. Iar coreografia si gratia “altora” pare mult mai reusita.
Asadar incepem cautarea de sine si dam de nenumarate instrumente: dezvoltare personala, lecturi, conversatii, terapie, cursuri spirituale, acupunctura si chiar si tantra. Lumea abunda de informatii si totusi de multe ori nu “intelegem muzica” si pare ca nu ne iese “dansul”. Bine, bine, caut si vreau sa caut, ma straduiesc chiar foarte mult, dar eu cand voi fi “gratioasa” cu adevarat?
Ce e bine, ce e rau? Ce se face si ce nu se face?
Am primit zilele trecute intrebarea “Credeti ca Theta Healing ma ajuta sa imi gasesc drumul?” Inteleg  intrebarea si totusi as vrea sa raspund tot printr-o intrebare pe care te invit sa ti-o adresezi:
EU unde vreau sa ajung?”
Eu nu iti cunosc drumul, nu te cunosc, nu pot sa stiu ce tehnica te ajuta pe drumul cautarilor tale, de fapt nimeni nu stie. Singurul indiciu sanatos este intentia ta de a te cunoaste pe tine, de a fi in legatura cu adancimile sufletului tau, dincolo de toate mastile pe care a trebuit sa ti le pui de-a lungul vietii ca sa arati la suprafata ca “totul e bine” pe cand in spatele lor nu stiai nici ce sa crezi, nici cum sa intelegi emotiile puternice, durerile, tristetile, frustrarile si sentimentele de a fi neacceptat, neauzit…
Intalnesc in sesiunile mele situatii din vietile clientilor mei pe care, impreuna, le descalcim si vedem clar cum ele provin, de cele mai multe ori, din copilarie. Cati dintre noi nu isi aduc aminte de sentimente de neinteles pentru un copil de 2 sau 5 ani, singuratate in fata unei situatii pe care mama sau tata nu au stiut sa o gestioneze, cand ei nu au stiut sa dea afectiune sau acceptare, cand tocmai mama s-a temut sa isi ia fetita in brate desi asta era ceea ce ea ar fi avut nevoie cel mai mult? Sau sentimentele de neinteles pentru un copil curios sa exploreze, sa isi incerce puterile, oprit de parinti cu etichete “nu poti ca esti mic” sau “ai sa cazi”… si in urma carora acum-adultul nu isi da voie sa exploreze simtindu-se inferior si lipsit de protectie.
Iubirea fata de parinti este lucrul cu care copilul se naste si ar putea sa ramana pura daca raspunsul parintilor ar fi fost tot neconditionat. Insa cu totii am trecut prin traume in copilarie, unele mai evidente si altele mai subtile, si parintii nostri de asemenea. Fiecare a facut ce a stiut, e adevarat, si putem avea compasiune pentru toti dar, pentru a ajunge intr-adevar la adancimile sufletului propriu, prima fata de care trebuie (nu e cel mai frumos cuvant acest “trebuie” insa vreau sa il accentuez, asadar: trebuie) sa ai compasiune ESTI TU. Pe drumul acesta de empatie de sine, candva, vei intelege ca ce cauti este in TINE tot timpul.
Ce cred eu este ca cel mai important ingredient este INTENTIA TA de a te descoperi pe TINE.
Si eu lucrez si caut de mai mult de 10 ani si am experimentat de toate, si urcusuri si coborasuri, cursuri, conversatii, carti si terapie. Sunt diferita de acea Oltea de acum 10 ani, asta e clar. Am aflat si ca voi mai lucra mai departe, pentru ca e fascinant ce descopar. Motorul meu este aceasta intentie de a fi cea mai apropiata prietena a mea, cea care imi intelege sufletul, dorintele, durerile cel mai bine, cu tot devotamentul.
Si aceasta intentie m-a purtat in ultimii 10-12 ani (constient) si toti anii vietii mele de pana acum prin tot felul de experiente, unele organizate – cum sunt cursurile sau terapia – si altele provenite din viata de zi cu zi si din relationarea cu oamenii din jurul meu, din toate am invatat cate ceva.
Pentru mine, de exemplu, Theta Healing a venit ca o potrivire perfecta, in cautarea mea de a-mi simplifica explicatiile. Aceasta tehnica se completeaza foarte bine cu toate celelalte invataturi capatate de mine in viata, dintre care in intalnirile cu clientele si clientii mei folosesc, de pilda, comunicarea non-violenta, parenting, notiuni de trauma psihica sau cele din sfera relatiilor de cuplu. Asadar, toate aceste lucruri au venit pentru ca m-au interesat foarte mult si fac parte din viata mea personala si profesionala. Am descoperit experimentand multe din interiorul meu, m-am “apropiat” de mine explorandu-le.
Despre diferenta pe care o fac intre viata mea personala si cea profesionala voi scrie separat. Raman acum la esenta intrebarii de mai sus si revin cu provocarea de a iti fi tu tie aproape, ca si cum ai fi cea mai buna prietena a ta, care te accepta, te iubeste si te asculta cu adevarat, te alina si te tine in brate cand iti e greu sau cand pur si simplu simti nevoia de afectiune. Din experienta iti spun ca atunci cand iti dai voie, lucrurile cele mai potrivite apar in viata ta. Ai incredere in intelepciunea ta interioara – adica ai incredere inclusiv in discernamantul tau – si stai cu intentia ta PENTRU TINE, pentru Binele Tau Cel Mai Inalt.
Dupa multi clienti si multe experiente personale pot spune ca sunt cateva ingrediente pe care eu le astept de la cei de la care cer ajutorul, traineri sau terapeuti, valori pe care si eu le practic in intalnirile cu clientele si clientii mei:
  • empatia – daca simti cu adevarat ca este conectat cu procesul tau fara sa se implice cu judecatile sau viata proprie. Critica nu ii ajuta pe oameni sa se simta incurajati sa faca pasi, sa invete, cu atat mai greu le este sa fie aproape de ranile sufletesti proprii. In terapie sau in cursuri ai nevoie sa ti se creeze un spatiu, un cadru, in care sa te simti acceptat cu toate ranile tale – stiute sau nestiute de tine. Am fost eu insami “certata” ca “din cauza mea” nu mi se arata schimbarea si tot ce s-a intamplat a fost sa ma simt si mai rau, nu m-a incurajat, nu m-a propulsat intr-un nivel superior al cunoasterii mele. Spatiul de iubire ajuta mult mai mult. Inchipuie-ti ca esti un copil care incearca sa se ridice in picioare si sa mearga, ce te ajuta? Sa fii certat ca inca nu ti-a iesit mersul pe doua picioruse sau sa fii incurajat si sa primesti increderea ca sigur vei reusi?
  • Binele cel mai Inalt al tau – este cel pe care eul tau superior, partea ta profunda si pura o cunoaste. Mintea umana nu poate sa o cunoasca ci poate doar sa emita judecati si pareri proprii. Tu, in rolul tau de client, ai venit sa te sprijine cineva sa te apropii de aceasta parte profunda a ta si terapeutul te tine usor de mana, cu dedicare, in timp ce TU iti gasesti drumul prin hatisul ranilor tale sufletesti sau a invatarii tale. Si nu altfel…
  • discernamantul si liberul tau arbitru sunt mai presus decat parerea terapeutului sau a instructorului de curs. Daca simti ca nu e pentru tine, nu e pentru tine, oricat de mult ne-ar parea rau noua, celorlalti, si oricat de mult am crede ca ti se potriveste. Poate ti se potriveste dar mai tarziu, poate nu e momentul tau acum. Refuzul tau e lectia celorlalti, nu e nevoie sa te simti vinovata/vinovat de asta. Ai incredere in discernamantul tau. Cine sa iti dea mai multa incredere in alegerile tale daca nu “prietena ta cea mai buna, cea care te sustine si te iubeste asa cum esti” adica TU?
Asadar, in concluzie:
Conecteaza-te cu INTENTIA ta profunda de a te apropia de partea profunda din tine. Asta e ca o hotarare pe care o iei cand o simti tu. Apoi viata iti va aduce instrumentele potrivite si oamenii potriviti in cale. Foloseste-ti discernamantul in a alege ce simti ca iti e potrivit. Ghideaza-te in alegerile tale dupa empatia pe care o primesti si o simti de la terapeutul/trainerul tau in a te “tine de mana” in procesul TAU – asta daca simti ca te ajuta parerea mea ????