Resentimentele ingrasa

Cunosc oameni care pentru nimic in lume nu ar renunta la
r e s e n t i m e n t e l e lor,
nici macar cate putin
– pentru ca uneori e greu sa renunti la toate deodata.
Ei impart oamenii in buni si rai
si experientele lor de viata
in functie de ce le-a dat LOR bun sau rau.
Dupa care raman asa si povestesc
despre “raul” lor personal aproape cu mandrie,
parca chiar se simt bine
sa stea cu resentimentele.
Inauntrul lor isi dau dreptate,
au toate motivele sa stea cu resentimentele.

Pana la sfarsit. Steagul sus!
Toata viata! Sa le lasam si urmasilor, mandria noastra!!!
Sa tinem resentimentele si cu dintii! Nu le abandonam!
Nu ni le luati!

si t o t u s i in spatele resentimentelor sunt emotii traite:

frustrare,

nedreptate,

furie,

lipsa de independenta,

lipsa de libertate,

etc… [completati si voi si scrieti-mi si mie!]

Atunci cand lucrurile s-au intamplat, au simtit toate astea. Si le-a fost greu sa duca sentimentele acelea. N-a fost nimeni sa ii asculte cu ce au s i m t i t, ci poate doar cu ce s-a intamplat. N-a fost nimeni sa le spuna si sa simta cu ei ca ceea ce simt este adevarat. Emotiile au fost inghitite si stocate in adancuri [stiti ca renuntand la resentimente, renuntam si la grasimea corporala in surplus?]. Si a trebuit sa invete sa isi dea dreptate singuri. N-au stiut ca pot sta cu empatie pentru ei insisi pentru ceea ce au simtit in valtoarea evenimentelor.
Au invatat sa isi dea dreptate ca sunt suparati si ca au dreptate sa tina supararea.

❓⁉️
Cati dintre noi suntem dispusi sa renuntam la acest punct de vedere?