“I-am întâlnit pe Andrei și Oltea într-una din serile de la finalul lunii martie, când am trecut pe la ei ca să povestim în tihnă despre România și nu numai. Tot atunci am avut bucuria să-i cunosc și pe micuții lor, Matei și Dora, doi copii cu pofta de viaţă şi prezenţă de spirit. 🙂

Înainte de a ajunge la subiectul România, i-am rugat pe Andrei şi pe Oltea să-mi povestească un pic despre cum au plecat ei din România şi ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu străinătatea. Aşa am aflat că  Andrei a plecat în Germania în anul 2000, când au fost acordate acele green card-uri tinerilor din domeniul IT, care erau chemați să lucreze pentru firme din Germania. Asta se întâmpla la un an după ce el terminase Facultatea de Automatică şi Calculatoare din București. Oltea a plecat tot în Germania pe când era studentă la Facultatea de Arhitectură din București, continuandu-și studiile la Darmstadt.

De cunoscut s-au cunoscut in Germania, unde Andrei a stat șase ani, iar Oltea zece. La un moment dat însă au început să se gândească serios dacă vor să mai rămână acolo sau dacă vor să se întoarcă în România. Exista chiar și varianta de a o lua de la capăt într-o altă țară. Au întocmit inclusiv liste cu avantaje şi dezavantaje, până când, într-un final, s-au trezit că iau hotărârea din inimă că vor să plece în România, pur şi simplu.

La întoarcerea în România, Oltea și-a deschis un birou de arhitectură pe care acum l-a oprit pentru a avea timp de cei mici. Andrei este în prezent partener intr-o firma de IT – Smart Control, dar și unul dintre inițiatorii proiectului Evadeazacunoi.

Întâlnirea cu Germania

La ce va aşteptaţi voi ca societate acolo?

Andrei: Eu ştiam Germania prin ochii părinţilor mei care au fost acolo o dată sau de două ori. Era locul de unde primeam guma de mestecat când eram mic, era locul unde ştiam că totul funcţionează perfect, locul unde am fost şi eu ca turist o dată şi, tot aşa, autobuzul vine când trebuie, e curat pe jos, mănânci civilizat şi bine. Deci pentru mine Germania era o chestie perfectă, unde totul era extraordinar.

Şi… surpriză! Când ajungi acolo, după câteva luni, începi să vezi că nu-i chiar aşa. Da. Autobuzul vine la timp. Mâncarea e aşa cum o ştiai tu. Dar îți dai seama că doctori tâmpiţi există şi la ei, colegi de serviciu incompetenţi există şi acolo şi aici etc. Şi pentru mine a fost un mare şoc în momentul în care am constatat lucrurile astea. Pentru că, aşa cum am zis, mă aşteptam la o Germanie perfectă şi am început să văd că nu e aşa.

Şi ei sunt tot oameni. 😀

Şi ei sunt tot oameni. Exact. Şi, mai mult, începi să vezi că eşti cumva nedreptăţit, pentru că neamţul nu este pregătit să aibă străini. Nu este o ţară ca America, plină de emigranţi. Nu. Germania e Germania, iar tu o să fii întotdeauna un ausländer, un străin. Şi cuvântul ăsta o să-l înveţi printre primele şi o să-l ţii minte întotdeauna. Şi, cel puţin eu, în mediul în care am trăit, m-am simţit la început undeva în afară.

Pentru faptul că erai străin sau pentru faptul că erai român?

Andrei: Pentru că eram român.

Oltea: Asta pentru că te simţeai tu aşa. Nu neapărat pentru faptul că te fac ei să te simţi aşa.

Andrei: Categoric.

Oltea: Părerea mea este ca, într-adevăr, societatea nu este de aşa natură încât să te invite, să fie prietenoasă cu toţi străinii, dar nici nu e vina ei că te simţi tu ausländer.

Andrei: Într-adevăr, nu este vina ei. După ce am avut toate frustrările astea iniţiale, am început să mă uit şi să încerc să-mi dau seama cum ne promovăm noi ca români. Pentru că, iniţial, am zis că e vina lor, că nu ştiu nimic de noi. Apoi mi-am dat seama că este datoria noastră ca ţară să ne promovăm. Și am dat drumul la televizor, unde am găsit două emisiuni despre România în care vorbeau despre copii cu anumite probleme şi despre prostituate. Şi atunci mi-am dat seama că neamţu’ nu are nicio vină. Ce vină are neamţu’, dacă la el asta ajunge? Şi atunci toată frustrarea aia pe care am trăit-o la început e treaba mea, pentru că eu am venit cu anumite aşteptări să văd ceva. Nu a fost aşa și am fost dezamăgit. Totul s-a întâmplat în interiorul meu. Dovadă că Oltea a avut o cu totul altă experienţă.

Oltea:
În mediul universitar în care m-am învârtit eu erau foarte mulţi străini sau colegi care mergeau cel puţin o dată să studieze în afara graniţelor, şi aveam inclusiv profesori veniţi din străinătate. De aceea era un mediu deschis străinilor cumva. Iar colegii mei nu aveau o problemă că eram din România. Aşa că eu nu am avut chestia asta cum a păţit Andrei. Eram în alt mediu. Şi tot timpul am nimerit într-un mediu deschis străinilor şi cu oameni deschişi.

Și, pe de o parte, am experienţele personale cu oamenii care au fost foarte bune, dar, pe de altă parte, eu am trăit încă de la început cu groaza extraordinară că nu o să pot să mai rămân dacă o să vreau. În fiecare an trebuia să-mi prelungesc viza cu nişte eforturi extraordinare.

Dar ce cred eu că mi-a dat mie personal Germania, sau mai degrabă studiul în Germania… Mie mi-a plăcut foarte mult facultatea acolo şi este într-un anumit fel organizată încât e un complet alt sistem de a învăţa, de a experimenta, de a fi liber cu ceea ce-ţi place. Nu eşti îngrădit. Te lăsau să mergi în direcţia în care îţi plăcea ţie mai mult. Gândirea în sine în acel mediu e cu totul alta. Şi e bine că am continuat acolo facultatea, pentru că am văzut şi comparativ. Şi mi-a făcut o mare plăcere.

Andrei: Mi-am dat seama că am povestit despre şocul negativ pe care l-am avut la început – aşteptări şi ce am găsit acolo. Însă, pentru mine Germania a reprezentat în acelaşi timp o deschidere extraordinară. Experienţa pe care am avut-o acolo, mi-a dat o cu totul altă perspectivă. Şi îmi dau seama de sentimentul pe care l-am avut şi am început să-l dezvolt acolo, şi anume faptul că pot să fac orice. Statul în Germania te face să simţi că poţi să faci orice, că poţi să te duci oriunde.

Apoi, lucrând in IT, aveai acces la o grămadă de documentaţii. Dacă eu mă chinuiam să fac rost de nişte chestii copiate în România, să studiez, să-mi iau nişte certificări Microsoft, acolo cartea era în magazin sau puteai să-ţi iei orice carte şi ţi-o plătea firma. Lucruri care se întâmplă şi la noi în prezent. Însă, acum zece ani, nu se putea. Şi faptul că eu am trăit toate chestiile astea de pe o zi pe alta, mi-a dat o altă deschidere.

Mai este apoi lucrul în echipă. Acolo am fost şocat când la serviciu colegii îşi spuneau pur şi simplu soluţii, adică nu era “Eu ştiu, las’ că o fac eu. Că eu ştiu şi o să rămân eu ăla care totdeauna ştie s-o facă”. Nu. Îţi explica în două secunde cum s-o faci şi o făceai tu. Şi a fost uimitor pentru mine, cel puţin la început, de câtă bunăvoinţă am întâlnit. Şi nu era frica asta că dacă îi spun lu’ ăla ştie şi ăla să facă. Oamenii erau conştienţi de faptul că în momentul în care dai, normal că o să primeşti înapoi. Deşi ei nu dădeau ca să primească. Erau crescuţi în felul ăsta.

Şi apoi am avut un şoc la întoarcerea în România, pentru că nu găseşti sau găseşti punctual lucrul în echipă cum era acolo. Sau oameni dispuşi să-ţi spună şi să împărtăşească cu tine din cunoştinţele lor.

Întoarcerea în România

Oltea: În perioada în care ne gândeam la ce hotărâre să luăm eu am avut aşa o viziune. M-am vazut la pensie. M-am văzut în Germania la pensie, cu senzaţia că a trecut viaţa şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Ca şi cum în tot timpul care a trecut nu s-ar fi întâmplat nimic, ca şi cum toată viaţa ar fi fost monotonă. Şi m-a îngrozit viziunea asta.

Andrei: Da. În Germania este un sistem foarte bine pus la punct. Tu eşti o rotiţă într-un întreg angrenaj, ştii foarte bine care ţi-e locul şi cum o să evolueze totul. Şi la un moment dat ajungi să-ţi dai seama că ştii la ce şcoală o să-ţi înveţe copii, unde o să-ţi faci vancanţele, ce pensie o să ai etc, sistem care unora li se potriveşte. Aş da aici exemplul surorii mele, care este în continuare acolo şi nu intenţionează să se întoarcă aici. Altora nu li se potriveşte, pentru că au nevoie de mai multă libertate, de mai mult imprevizibil, şi o astfel de societate îi îngrădeşte.

Acum, uitându-mă în spate, îmi dau seama că ăsta a fost unul dintre principalele lucruri care m-au atras şi ne-au atras să ne întoarcem în România. Faptul că simţeam că aici aveam mai multă libertate.

În momentul în care ne-am hotărât să plecăm în România, am simțit ca atunci când parcă ţi se ia un văl de pe ochi. Parcă păşeşti într-un alt spaţiu, într-o altă energie, în care tu deja eşti în România, chiar dacă eram încă acolo. Şi îmi aduc aminte că atunci când am luat hotărârea să ne întoarcem, în secunda următoare, m-am simţit liber şi mi-am dat seama că mă duc în România să-mi trăiesc libertatea.

Oltea: Îmi aduc aminte că am avut o întâmplare foarte amuzantă la întoarcerea în ţară. După aproape un an, venisem din Germania şi începusem să am şi eu proiecte la care să lucrez. Era primul meu proiect și m-am dus la o firma care vindea pardoseli. Şi, bineînţeles, că atunci când vine un arhitect la ei încep “Şi ce alte proiecte mai aveţi?”, poate mai vând ceva. Eu le-am explicat ca acum am doar proiectul asta fiindca tocmai m-am intors din Germania si abia am inceput aici lucrul. ”Da? V-aţi întors din Germania? Păi, şi cum? V-aţi întors aşa? De ce v-aţi întors?”, ”Aşa am vrut noi să ne întoarcem”, ”Şi cât timp aţi stat acolo?”, ”Zece ani”, ”Zece ani? Şi după zece ani v-aţi mai întors în România? De ce v-aţi întors? Şi cum vi se pare dvs. România după zece ani?”, şi eu am zis ”Foarte mişto!”. În timp ce ziceam ”foarte mişto”, mi-am dat seama că de mine depinde să mi se pară foarte mişto. Pentru că ştiu foarte mulţi români în Germania care nici nu vor să mai vorbească româneşte sau când aud de România – ”Să nu cumva să mă asociezi pe mine cu asta”, cam aşa. Ce să se mai gândească ei să se întoarcă în România… Deci dacă eu vreau să mi se pară mişto, mie mi se pare mişto. Dacă ăluia care i se pare nasol vrea să i se pară nasol, atunci e nasol când vine în România. Experienţele lui sunt asa cum se asteapta el sa fie. Şi apoi le-am zis respectivilor ”Şi ştiţi de ce mi se pare mie foarte mişto? Pentru că eu sunt foarte mişto!” 😀

Reîntâlnirea cu România

Andrei:
Pentru mine, întoarcerea în România a fost o mare redescoperire pozitivă, prin faptul că am găsit numai lucruri bune în România. În sensul că ştiam lucrurile rele, deci nu puteam să fiu surprins din punctul ăsta de vedere, doar că lucrurile bune erau acum mult mai multe. Se schimbaseră multe lucruri în bine în România. Şi eu am fost plăcut surprins întorcându-mă aici, vizavi de ce am găsit.

Poţi da nişte exemple?

Andrei:
În primul rând, în România au început să apară oameni care să-şi dorească ceva şi să creadă că pot să facă acel lucru. Şi oamenii ăştia sunt cei care schimbă lumea, care trag după ei alte dorinţe. Generează în alţi oameni curajul de a crede în ce-şi doresc ei. Şi asta am văzut. Am văzut antreprenori, oameni care încep un business şi care au talent şi au talentul de a atrage în proiectul lor oameni care să-i ajute şi pe care să-i inspire. Şi asta generează o spirală energetică, care te duce foarte repede spre creştere.

Apoi, redescopăr oameni. Venind în România, am avut şansa sau mai bine zis a venit momentul ăla în viaţă în care m-am uitat la mine, în care mi-am luat inima în dinţi să mă uit în interiorul meu, să văd cine sunt. Şi mi-am dat seama că toată viaţa am fost de unul singur şi am lucrat de unul singur, şi să zic poate Germania mi-a dat o deschidere prin faptul că am început să lucrez în echipă şi întorcându-mă aici m-am uitat în direcţia aia şi am început să mă uit la alţi oameni, să comunic cu ei, lucru pe care, dacă m-ai fi întrebat înainte… da, eram un tip simpatic, care se vedea cu o grămadă de lume, dar am fost singur întotdeauna.

De asemenea, am avut senzaţia că în ultimii ani, în România, au început să se lanseze programe de dezvoltare personală. Iar asta este iar un lucru pozitiv.

Oltea: Exista pentru că şi oamenii caută.

Andrei:
Categoric. Iar asta este o altă mare schimbare pozitivă pe care o văd.

Oltea:
De fapt, eu cred că noi suntem în viaţa asta aşa ca într-o călătorie, mă refer la o călătorie personală a propriei tale fiinţe. Şi, întâmplător, la un moment dat, eşti într-un anumit loc. Şi aşa ni s-a întâmplat nouă, că, întâmplător sau aşa ne-a dus pe noi drumul, am venit în România şi am început procesul ăsta foarte intens de dezvoltare personală, care s-a nimerit să fie aici. Şi atunci d-aia e România mişto, pentru că eu sunt mişto! 😀

E nasol în România? Sau…

Pe foarte mulți tineri din România îi aud spunând că se gandesc să plece în afară, că acolo se câștigă mai bine, viața e mai bună, sistemul este mai bine organizat etc.

Andrei: La fel eram și eu. Eram în Germania, stăteam acolo, și exact cum îți spuneam la început, nu-mi conveneau o grămadă de lucruri – doctori tâmpiți, ăla de la asigurarea medicală nu știu ce face etc. – nu-mi plăcea, eram numai dezamăgit. Mă așteptasem să fie perfect, descoperisem că nici Germania nu e perfectă.

La un moment dat m-am întâlnit cu un român care era și el de ceva vreme acolo. Și i-am povestit eu una, două din astea și el îmi zice “Eu nu-i suport domne’ pe românii ăștia care vin aici, stau în Germania și tot timpul se plâng că nu le place aia, că nu le place ailaltă. Păi, dacă nu-ți place, du-te acasă, pleacă din Germania. De ce stai aici?” Și țin minte că ăla a fost momentul în care m-am luminat, în care mi-am dat seama și am zis “Stai, băi! Ok, nu-mi plac niște chestii, dar ce stau să mă plâng aici? Nu-mi convine, plec acasă. Dacă stau aici, înseamnă că știu lucrurile astea și nu are niciun sens să mă plâng de ele.” Și așa mi-am adus aminte, că ziceai de tinerii care…

De tinerii care se gândesc să plece în Occident, pentru că acolo vor găsi nu știu ce…

Andrei: Au nevoie de experiența asta probabil.

Da, absolut de accord. Doar ca problema lor este legată de sistemul actual din România, de faptul că au impresia că aici nu se pot realiza, că se simt sufocați și aşa mai departe. Și voiam să știu cum vedeți voi chestia asta. Adică este o problemă a lor că nu se pot adapta sau nu depun un efort în sensul ăsta și atunci li se pare mai simplu să se orienteze către țări unde au auzit sau au impresia că e mai bine?…

Oltea: Ăsta a fost și cazul meu… până când nu mi-am dat eu seama că de fapt din interiorul meu pleacă totul, că fericirea este în interiorul meu, nu este dependentă de nimic exterior. Nu mă faci tu pe mine fericită. Sau mă faci poate trei minute fericită și râdem, dar nu e fericirea aia adâncă și de durată. Fericirea mi-o creez eu în interiorul meu.

Până când oamenii nu se vor uita în interiorul lor…

E adevarat că dacă începi să te uiți în interiorul tău găsești o gramadă de lucruri care poate nu-ți convin, dar până nu te uiți în interiorul tău cu autenticitate, n-o să-ți placă nicăieri. Ți se pare nasol în România, te duci în Germania, acolo ți se pare iar nasol, pleci de acolo în Spania, ți se pare nasol și în Spania. Oriunde ți se pare nasol.

Andrei:
Da, dar eu cred că întrebarea era alta. Întrebarea era: “Ăștia ai noștri, românii noștri, tinerii care spun că pleacă, de ce zic treaba asta?”

Și eu cred că ei zic chestia asta punctual, pentru că așa este societatea la noi. E nemulțumită de una și de alta, de diverse chestii care le intersectează viața, și d-aia spun asta. Și eu cred că există un moment în viața lor în care trebuie să trăiască o anumită experiență și motivul pentru care pleacă este că așa este mesajul societății, mesajul tuturor, al părinților, e o nemulțumire în societate acum, de care se leagă lumea. Dar în același timp plecarea din România poate fi un pas în descoperirea ta ca persoană.

Dar oare nu fug de ei?

Oltea: Ba da.
Andrei: Categoric.

Oltea: Poți să faci înconjurul lumii din doi în doi ani, să te duci peste tot și peste tot o să ți se pară nasol, dacă nu te uiți tu interiorul tău…

Andrei: E clar. E un moment în care fuge de el. Dar e posibil ca ajungând în altă lume să se trezească și să spună “Păi, și aici simt același lucru. La fel de nemulțumit sunt. Oare de ce? Oare de ce și aici e nasol?” Și atunci poate să fie pentru el o revelație și să zică “Da, băi, stai că de fapt problema e la mine”, dar în același timp poate să nu aibă revelația asta.

Ce e uimitor este că în momentul în care ai o revelație, în momentul ăla ți se mai deschid niște ferestre, vezi mai mult, auzi mai mult. Și lucruri pe care tu le-ai mai auzit, le-ai mai văzut, de-abia atunci începi să le vezi cu adevărat. E ca și cum ți-ar pica în mână o carte pe care ai mai citit-o sau ai citit un pasaj din ea și a doua oară o/îl vezi altfel.

Despre ”defectele” poporului român

Andrei: Eu nu cred că există oameni deștepți și oameni proști. Există oameni. Și așa și popoare sau români. Nu există că România are defecte sau nu, așa cum ne putem referi la un singur om. Exact așa este el. Și trebuie să-i acorzi dragostea ta, timpul tău, acceptarea ta, exact așa cum este el.

Și cred că poporul român este perfect așa cum este acum. De ce? Pentru că avem varianta ”Nu e bun. Trebuie să se schimbe. Trebuie să…” Asta ce face?  Te duce instantaneu într-o stare de nemulțumire. În momentul în care tu te lupți cu prezentul, cu siguranță în secunda următoare ai căzut în nefericire. Pentru că totul este perfect exact așa cum este, exact așa cum a fost și exact așa cum va fi. Cum a fost, nu poți să schimbi. Cum este, este, e acum. Și cum va fi, poți să te zbați să schimbi, poți să te încordezi și să faci ceva. Dar poți să faci același ceva relaxat.

Pentru că eu îmi dau seama că poți să faci același lucru lăsându-te în fluxul vieții relaxat. Adică totul e ca un fluviu – te poți duce pe el încordat, înnotând contra curentului, sau te poți duce cu fluviul încolo.

Despre politică… şi cu alţi ochi

Oltea: Noi facem tot ceea ce trebuie făcut, mergem la vot şi aşa mai departe. Pentru că eu consider că e o chestie simplă de spirit civic, să-i zic așa. Dar nici gând să mai trăiesc patetismul și tragedia alegerilor de la începutul anilor ’90. Adică, atunci trăiam chiar foarte intens. Acum, pentru mine, or că’s ăia, or că’s ăilalți… Sigur că unii sunt un pic mai buni și alții poate sunt un pic mai răi, dar tot de acolo sunt. Atâta vreme cât nici ei nu se uită în ei înșiși, tot de ego sunt conduși și ei, un ego mai comunist sau un ego un pic mai puțin comunist, dar tot p-acolo, și tot un ego e până la urmă.

Andrei: Exact aici aș puncta eu, și anume că eu cred că sunt perfecți așa cum sunt pentru simplul fapt că nu poate fi altcineva, că oricum nu există altcineva acolo. Cred că o să vină momentul în care o să înceapă să se schimbe lucrurile astea. Dar nu cred că o încordare a mea, o enervare a mea, o discuție pe tema asta, nu cred că asta ajută.

Dar ce crezi?

Andrei: Nu cred că asta este unde pot eu să ajut. Cred că talk show-urile își au locul lor și oamenii care se implică își au rolul lor, fiecare are, să zic, destinul lui în viața asta. Fiecare își aduce aportul lui. Și toate lucrurile curg într-o direcție, în direcția în care curg. Și eu, personal, nu cred că sunt persoana care să schimbe politica, nu sunt persoana care să mă implic într-un talk show, să fac ceva în direcția asta. Știu că sunt persoana, și mă descopăr acum ca fiind persoana care pot să-i inspir pe alți oameni să se găsească pe ei. Sunt persoana care poate să-și viseze un proiect, să-l gândească și să-l realizeze, să-l ducă la bun sfârșit. Și aici pot să ajut eu. Proiectul meu poate să inspire alți oameni, proiectul meu poate să ajute oamenii să trăiască în libertate, în natură. Și asta este direcția în care merg eu. Mai mult nu pot să zic.

Dar, știu și sunt convins că sunt oameni al căror destin va face ca politica să se schimbe și să se ducă în fluxul ei, să se ducă acolo unde trebuie să fie.

Și pot să mai spun că se întâmplă ceva, se întâmplă ceva și acum. Poate nu o să fim noi prezenți la o schimbare wow! Pentru că am fost deja prezenți la o schimbare – Ceaușescu. Sau poate o să mai avem șansa să fim prezenți la o schimbare. Cine știe? Dar mi se pare că mă pui să răspund la o întrebare care mă face să mă simt ca un prezicător.

Adică sunteți de părere că se va schimba ceva, dar trebuie să lăsăm lucrurile să curgă şi schimbarea va veni de la sine…

Andrei:
Nu. Dacă zici de la sine, mă duci în altă postură, mă duci într-o postură de indiferență.

Ceea ce vreau să spun este să fii atent la direcţia în care îţi merge viaţa. Să fii prezent la ce îţi doreşti cu adevărat. Dacă simţi că politica este pentru tine, du-te acolo. Dacă simţi că direcţia în care te duce viaţa e ghiocelul ăla cu şapte petale care a crescut la tine în curte, du-te acolo, lucrează la ghiocelul ăla, ăla e destinul tău, aia e descoperirea ta.

Oltea:
Trebuie să te lași inspirat.

Fiecare să-și asculte chemarea.

A&O: Exact!

Oltea: Să-ți asculți propria ta intuiție, chemarea…

Andrei: Cu alte cuvinte, conectează-te la tine, vezi cine ești tu…

Și apoi fiecare la rândul lui îi va inspira și pe alții și tot așa…

Andrei:
Exact. Și fiecare ar avea șansa să-și descopere geniul lui.

În momentul în care societatea nu te-ar mai învăța că mașina cea mai mișto e Ferrari roșu, că femeia cea mai mișto e cu cracii nu știu cât și cu sânii nu știu cât, e momentul în care ai începe să vezi lucrurile altfel. Nu te-ar mai bombarda și nu te-ar mai bate până ţi-ar face semn. Și atunci ai putea tu să începi să descoperi ce-ți place ție, cum ești. Și atunci oamenii ar fi mult mai diferiți, dar în mod natural, nu diferiți în mod forțat sau formați de societate.

Ganduri verzi, de încheiere…

Oltea: Eu am citit de curând undeva că Dumnezeu, Pământul, sau cum vrei să spui, se bucură de fiecare cel mai mic efort al fiecarui om către măsuri ecologice, oricare ar fi ele… Şi îmi dau seama că e o chestie foarte frumoasă, că de fapt eşti parte dintr-o energie care creşte.

Eu mă umplu de energie când primesc mesaje de la Let’s Do It Romania, când mă gândesc ce val ar putea să creeze chestia asta.

Nu ştiu cum o să facem cu copii, dar măcar o oră acolo tot mergem să adunăm nişte hârtiuţe de undeva şi inclusiv Matei poate să înveţe că putem să adunăm gunoaiele şi nu să le aruncăm sau să facem mizerie. Pe mine mă impresionează foarte tare această mişcare, pentru că e ca o energie bună care se creează. Mi se pare fenomenal.

Şi sunt sigură că valul ăsta de energie poate să-i atingă pe foarte mulţi oameni. Şi, ok, am produs foarte mult gunoi, dar poate că cel mai mic gest al meu de a mă schimba… de exemplu, te duci în creierii munţilor şi găseşti sticle de plastic, cutii de bere şi aşa mai departe. Mie mi se pare că e ca şi cum mi-aş arunca mie gunoaie în păr sau pe mine. Şi aşa îmi dau seama că asta înseamnă cel mai mic gest. Cel mai mic gest înseamnă să întreţii sau să creezi un mic val de energie bună în direcţia asta, care la un moment dat se poate amplifica…

Andrei:
Treaba e ca un bulgăre care începe să se rostogolească la vale şi prinde putere din ce în ce mai mare, în momentul în care tu faci, el face şi tot aşa.

Mi se întâmplă să întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni care gândesc în direcţia asta a deschiderii către sine, către oameni, către natură… oameni care de ceva vreme au început să gândească așa. Și nu pentru că am atrage noi numai oamenii ăștia.

Eu cred că lumea se schimbă și e o direcție către care merg toți. Asta e senzația mea, că ne transformăm. Eu cred că până la finalul vieții… sau lumea spre finalul vieții noastre o să arate cu totul altfel.”

 

Interview cu Andrei si cu mine preluat de pe site-ul Romania ca provocare si publicat in iunie 2010.